A fost numit cel mai sănătos fruct
Ştiaţi că mărul este unul dintre cele mai complete fructe? Merele au un conţinut complex prin cantităţile ridicate de zaharuri (7-16%), acizi organici, substanţe pectice (reduc colesterolul), vitamine (C, A, B1, B2, PP, acid pantotenic) şi foarte multe săruri minerale (calciu, fier, potasiu, fosfor, siliciu, magneziu, zinc, cupru). Cantitatea de vitamine este dublă în coaja fructului faţă de conţinutul din pulpa fructului. Valoarea energetică este de 128 cal/100 g fruct. Fibrele din fruct sînt bine tolerate şi au efect calmant asupra tranzitului intestinal, iar aciditatea fructelor mai acre stimulează funcţiile creierului, ficatului, rinichilor şi intestinelor.Mîncînd un măr dimineaţa se purifică respiraţia, se fortifică gingiile şi se curăţă dinţii, prin îndepărtarea tartrului dentar.
Un măr consumat după mesele principale are efecte digestive şi laxative şi absoarbe toxinele şi microorganismele de la nivelul intestinelor.
Un măr mîncat seara are efect relaxant asupra sistemului nervos, fiind un bun somnifer.
Două mere pe zi ajută la întărirea muşchilor cardiaci, evită infarctul miocardic şi elimină excesul de apă din ţesuturi prin diureză.
Merele coapte (cîte 2-3 pe zi) sunt recomandate pentru stimularea activităţii creierului prin creşterea conţinutului de fosfor.
Un consum constant de mere, prin cure de scurtă sau lungă durată, diminuează drastic riscurile multor maladii, cu diferite grade de gravitate, inclusiv riscul de cancer.